interviu pentru revista Human Zone . nr 1
Cum ia nastere o fotografie in mintea ta? Ti-o imaginezi si apoi incerci sa o reproduci? Sau pornesti de la un cadru general si improvizezi?
Lucrez in ambele moduri. Pentru ca nu sunt fixata pe un anumit branch de fotografie situatia nu e atat de alb/neagra.
In general in munca indoors imi conceptualizez dinainainte fotografiile si nu ridic aparatul fara sa am un plan stabilit dar exista mereu nise pentru accident, pentru intamplare si, atunci cand ies afara cu camera de gat, chiar pe asta mizez. Nu exista un punct focal, o metoda singulara prin care ajung la o rezolutie in privinta producerii unei imagini.Cand fotografiez fenomene asupra carora nu am nici o putere, care nu au fost generate de mine ma bazez pur si simplu pe instinct si pe intelegerea algoritmului dinamicii contextuale. Pe de alta parte sesiunile foto “regizate” sunt pentru mine cu adevarat catharsice, modalitati excelente de a gasi suport material unor imagini mentale care apar mai degraba fara voia mea...trebuie doar sa rotesc piesele-elemente de care dispun pana puzzleu face click . Urmeaza sa mai fac si eu un click si gata.
Deci inspiratia...
Inspiratia vine tentacular, philotic, de oriunde, de peste tot, din muzica, din lecturi, din saptamani si saptamani pierdute cu cinematografie si animatie, dintr-o coaja de banana, din retrospectie, din configuratia fetei unui model etc. Vine prin “contaminare cu “ sau in urma unui brainstorming sau...depinde poate doar in ce stare de spirit sunt muzele intr-o anumita zi.
Vezi calculatorul ca o extensie a aparatului de fotografiat? Cat de mult pot supravietui fotografiile tale in “lumea larga” fara a fi prelucrate?
Nu stiu si nu ma intereseaza, nu mi se pare relevant. Imi lipseste virtuozitatea ( si probabil si camera) necesara pentru a face fotografii impecabile cu o simpla apasare de buton. Fotografia bruta pentru mine exact asta e, un produs nefinisat. Apelez la programe de grafica fara scrupule atat timp cat rezultatul ma satisface. Sunt lipstita de etica in privinta asta. Pana la urma este vorba de o dubla munca, nu de o scurtatura.
Cum iti dai seama ca o fotografie pe care ai facut-o e, cu adevarat, buna?
Asta tine presupun de cultura visuala proprie si de capacitatea de a ma rupe pentru un timp de lucrare, de a o vedea anew chiar daca au trecut doar cateva minute. In general ma bazez pe auto-critica. Imi este greu sa ma plasez virtual in incaltarile receptorilor viitori ca sa reusesc o critica mai obiectiva , firstly pentru ca... nu am aceasta capacitate si secondly pentru ca nu imi pasa foarte mult atat timp cat sunt eu multumita. Cand am dubii insa studiez reactiile catorva prieteni in care am incredere si le sunt recunoscatoare pentru feedback.
Daca ar fi sa scrii un statement pentru tine ca artist fotograf, care anume ar fi?
Este mult prea devreme pentru statementuri. Rezolutiile mele teoretice cu privire la arta si realatia mea cu vizualul sunt destul de puerile si fluctuante. Dupa putina introspectie as putea zice ca majoritatea activitatilor mele artistice graviteaza in jurul unui nucleu ludic pe care,paradoxal, il manipulez cu foarte multa seriozitate pentru a obtine un rezultat bun. Ma bucura faptul ca ceea ce inainte putea fi explicat doar prin investigatii patologice pot acum camufla cu “arta” In ultimul timp nu se mai derajeaza nimeni sa ma intrebe ce fac atunci cand , de exemplu, car un butuc de copac in camera sau insir mate pe ici pe colo. Fotografia o practic cu multa placere, ma bucur ca un copil cand am camera in mana, e jucaria mea preferata.Uimitor este faptul ca in jocul acesta intra atatia altii care sunt dispusi sa performeze de celalta parte a lentilei si carora nu le pot multimi indeajuns.
Am strecurat o privire in lucrarile pe care le vei prezenta la Artensive 02 , multe dintre ele sunt centrate pe figura umana.Cine sunt acesti oameni? Cum ai ajuns la aceste colaborari?
Sunt prietenii mei. Cunostinte mai vechi , cunostinte mai recente...relatiile dintre noi nu sunt strict profesionale si asta ma bucura. Bineinteles nu toti sunt dispusi sa treaca o anumita limita. De exemplu daca cineva acepta sa fie fotografiat intr-o postura simpla, care “il prinde”, asta nu garanteaza ca va fi dispus sa mearga mai departe si sa experimenteze alturi de mine sau, mai degraba, sa se lase experimentat; lucru firesc. Este vorba pana la urma de o incredere reciproca si o intelegere similara a procesului creativ fara de care nu am putea lucra impreuna eficient. “ Inseamna ca suntem pe aceeasi lungime de unda....inclusiv nebunia” mi-a declarat recent un amic in timp ce discutam un shoot.
Am observat ca exponatele tale au mereu ori un mesaj brut (ca in cazul instalatiei cu soldateii si globul pamentesc) ori un mesaj inexistent. Creezi vreodata cu o intentionalitate de expunere, pentru a insera un mesaj in textul vizual, sau te intereseaza numai emotia estetica pura?
Putine dintre lucrarile mele au un mesaj “in your face” , dar asta nu inseamna ca ele nu transmit; cat “este luat” dintr-o imagine tine insa de aptitudinea individuala a fiecaruia. Imi place sa pervertesc sistemele de conventii cotidiene si nu vreau ca fotografiile mele sa fie luate drept simple piese de agrement, etichetate automat ca avand “umor” intr-o incercare reflexiva de a obtura partea lor tragica, nelinistitoare. Acum, pentru ca ele nu reprezinta un tot unitar, nu pot vorbi generalizat despre lucrarile mele. Este evident ca unele imagini nu pot fi percepute decat intr-un mod hedonist, pe cand altele necesita si o cultura a mintii, nu doar a ochiului. Derizorii sau extraordinare, asta vor decide “ei”.
Anul acesta la Artensive, pe langa fotografie, ai prezentat lucrari de grafica si insntalatie.Iar ca formare esti artist plastic. Cum se impaca toate aceste activitati ?
Ce sa zic...coabiteaza armonios. Fotografia este domeniul in care progresez cel mai rapid si care imi aduce cele mai mari satisfactii; de la pictura si desen am invatat multe, iar instalatia si grafica computerizata vin ca niste extensii naturale ale activitatii artistice. Depinzand de idea pe care o am sau dispozitia in care sunt la un moment dat trec cu usurinta de la o preocupare la alta, tic de mulitasker.
Am observat ca majoritatea fotografiilor tale sunt, mai degraba, de studio, intr-un mediu controlat. Te simti mai confortabil asa?
Fotografia de strada ma intereseza si imi place dar ma simt intr-adevar mai bine intr-un spatiu inchis, pe care il cunosc si il compun eu insami.
Ce te individualizeaza fata de alti artisti? Nu ti-e frica ca te vei pierde in marea de oameni cu mana pe butonul aparatului? Ce faci pentru a iesi in evidenta?
A iesi in evidenta “, pentru mine, nu este un scop in sine ci doar un efect secundar iar atat timp cat lucrez cu pasiune si nu imi ratacesc entuziasmul nu imi este teama ca o sa “ma pierd”, mai am cale lunga pana-mi voi atinge limita ultima.
Interviu de Orlando Alexandrescu Titz
---------------
florina: you are so fake
laura : totally.
Postări
